Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Hortensia Papadat Bengescu

Hortensia Papadat Bengescu (născută la 8 decembrie 1876 în comuna Ivești, județul Galați) a fost o scriitoare română remarcabilă, cunoscută pentru contribuția sa la literatura română din perioada interbelică. Născută într-o familie înstărită, Hortensia a avut privilegiul de a primi o educație muzicală și literară de calitate, în special în limba franceză, datorită unchiului său. Între anii 1887 și 1894, Hortensia a urmat studii la pensionul de fete „Bolintineanu” din București. Cu toate că își dorea să continue studiile superioare la Paris, a renunțat din cauza prejudecăților timpului și a dragostei materne excesive.
În anul 1896, Hortensia s-a căsătorit cu magistratul Nicolae N. Papadat împreună cu care a avut cinci copii. Ea și familia sa au peregrinat prin diverse orașe de provincie, precum Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani, Constanța și Galați. În această perioadă dificilă, o prietenă scriitoare pe nume Constanța Marino-Moscu a încurajat-o să scrie literatură. Hortensia a început să scrie în limba franceză și în anul 1912 a debutat cu un necrolog intitulat „La moartea actorului Petre Liciu” în ziarul monden „La Politique”, semnat cu pseudonimul Loys.

Adevăratul debut literar al Hortensiei Papadat Bengescu a avut loc în anul 1913, când a început să colaboreze la revista „Viața Românească” cu poemul în proză intitulat „Viziune”, urmat de o suită de proze lirice. Ea a fost remarcată și și încurajată de personalități literare precum Garabet Ibrăileanu și George Topârceanu. Hortensia s-a atașat în special de cercul literar din Iași și a dezvoltat o relație de mentorat cu Garabet Ibrăileanu, cu care a purtat un dialog epistolar interesant între anii 1914 și 1923. În anul 1914, Hortensia Papadat Bengescu a primit premiul revistei „Femina” pentru poezia în limba franceză intitulată „La mer”. În 1915, ea a debutat ca autor dramatic cu piesa „A căzut o stea”. În timpul Primului Război Mondial, Hortensia a lucrat ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie. În anul 1919, ea a debutat editorial cu volumul de proze scurte intitulat „Ape adânci”, care a fost comentat favorabil de Garabet Ibrăileanu și remarcat de Tudor Vianu în revista „Sburătorul”. În anii următori, Hortensia Papadat Bengescu a continuat să scrie și să publice lucrări literare de succes. În anul 1920, a scris drama „Bătrânul”, iar în 1921 a creat romanul „Femeia în fața oglinzii”. În 1923, a scris romanul „Balaurul”, inspirat din experiența sa ca soră de caritate în gara Focșani. În anul 1924, Hortensia Papadat Bengescu a scris romanul „Romanul Adrianei”, iar în 1925 a publicat volumul „Romanță provincială”. În 1926, a apărut romanul „Fecioarele despletite”, primul din ciclul „Hallipa”, care a fost foarte apreciat de cercul literar „Sburătorul”. Eugen Lovinescu a încurajat-o să abordeze romanul ca gen literar.
În anul 1930, revista „Tiparnița literară” i-a dedicat un număr omagial, subliniind dimensiunea europeană a operei sale. În 1933, Hortensia Papadat Bengescu a scris romanul „Drumul ascuns”. După pensionarea soțului ei, s-a stabilit cu familia în București în anul 1935. În același an, a scris romanul „Logodnicul”, iar în ultima fază de creație a lucrat la romanul „Fetița”, care, din păcate, a rămas în manuscris.
La vârsta de 60 de ani, în anul 1936, Hortensia Papadat Bengescu a primit Marele Premiu al Societății Scriitorilor Români, acordat de un juriu format din Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu și Șerban Cioculescu. În anul 1938, a scris romanul „Rădăcini”.
După al Doilea Război Mondial, în anul 1946, Hortensia Papadat Bengescu a scris romanul „Străina”, care a fost pierdut și regăsit abia în anul 2009. Pentru contribuția sa la literatură, a primit Premiul Național pentru proză acordat de Ministerul Cultelor și Artelor. Ea a mai scris și o nuvelă autobiografică intitul ată „Spovedanie”, care a rămas în manuscris. Cu toate acestea, toate celelalte proiecte literare ale sale au rămas neterminate.
La 5 martie 1955, Hortensia Papadat Bengescu a încetat din viață la București, după o boală îndelungată. Din păcate, în acea perioadă, ea a fost complet uitată de colegi și critici literari. Cu toate acestea, după anul 1965, opera sa a fost treptat reintegrată în circuitul literar și academic, fiind recunoscută pentru contribuția sa valoroasă la literatura română.
Hortensia Papadat Bengescu a fost o scriitoare talentată și sensibilă, care a explorat teme precum condiția femeii în societate, relațiile umane și lupta pentru identitate și libertate. Operele sale, caracterizate prin prospețimea stilistică și profunzimea psihologică, continuă să fie apreciate și citite și în prezent, reprezentând o contribuție semnificativă la literatura română.
Cu toate că Hortensia Papadat Bengescu a trecut prin perioade dificile și a întâmpinat numeroase obstacole în viața sa personală, ea a reușit să se impună ca una dintre cele mai importante scriitoare ale perioadei interbelice din România. Operele sale au fost apreciate pentru profunzimea psihologică, stilul elegant și abordarea temelor universale.

Hortensia a explorat în scrierile sale complexitatea relațiilor umane, în special cele dintre femei și bărbați, și a adus în prim-plan lupta pentru emancipare și libertatea individuală. Prin personajele sale puternice și pline de subtilitate, a reușit să surprindă esența umană și să ofere o perspectivă asupra societății vremii. Deși a fost uitată pentru o perioadă de timp, opera Hortensiei Papadat Bengescu a fost redescoperită și apreciată în anii următori, iar astăzi este considerată una dintre cele mai importante voci feminine din literatura română.
Autor-Andreea Arsene
Surse de referință: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_hortensia_papadat_bengescu.htm