Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Ion Creangă

Ion Creangă este cel mai cunoscut și apreciat autor clasic de povestiri din literatura românească. Conform datelor biografice, povestitorul s-ar fi născut pe data de 1 martie 1837, însă aceste date nu sunt sigure. Copilăria a petrecut-o în localitatea natală Humulești-Neamț alături de cei șapte frați ai săi. Ion Creangă a participat la cursurile școlii din localitatea natală, după care și-a continuat studiile la Broșteni, urmând apoi Școala Domnească din Târgu-Neamț. Mai departe se înscrie la Școala de catiheți de la Fălticeni care va fi desființată, motiv pentru care începând cu anul 1855 până în 1859 își continuă studiile la Iași în cadrul Seminarului teologic Veniamin Costache. Se căsătorește cu fiica unui preot împreună cu care are are un fiu, pe Constantin, unicul copil al său. Studiază la Școala Trei Ierarhi unde îl întâlnește pe Titu.

Maiorescu, care îl recomandă ca dascăl la Școala Primară nr 1. din Iași. Tot la Iași avea să-l cunoască pe Mihai Eminescu, cel care îi va deveni cel mai bun prieten și confident. Întâlnirea cu Eminescu îi va schimba destinul autorului de povestiri, deoarece acesta îl îndrumă să își publice manuscrisele care conțineau creații literare de genul: povești și povestiri.

În aceste împrejurări, Ion Creangă a devenit cel mai mare povestitor român din istoria literaturii românești. În ultima zi a anului 1889, Ion Creangă moare la Bojdeuca din Țicău. Povestitorul a murit la doar șase luni după trecerea în neființă a bunului său prieten, Mihai Eminescu a cărui dispariție l-a afectat foarte mult.
Cele mai importante opere literare scrise de Ion Creangă:
- Povești
Capra cu trei iezi (1875)
Dănilă Prepeleac (1876)
Fata babei și fata moșneagului (1877)
Povestea lui Harap-Alb (1877)
Ivan Turbincă (1878)
Povestea lui Stan-Pățitul (1877)
Povestea porcului (1876)
Povestea poveștilor (1877-1878)
Povestea unui om leneș (1878)
Punguța cu doi bani (1875)
Soacra cu trei nurori (1875)

- Povestiri
Acul și barosul (1874)
Cinci pâini (1883)
Inul și cămeșa (1874)
Ion Roată și Cuza-Vodă (1883)
Moș Ion Roată și Unirea (1880)
Păcală (1880)
Prostia omenească (1874)
Ursul păcălit de vulpe (1880) - Nuvele
Moș Nichifor Coțcariul (1877)
Popa Duhul (1879) - Roman autobiografic: Amintiri din copilărie (1879)
surse de referință: https://ro.scribd.com/document/533873463/Ion-Creanga-Biografi - Autor-Andreea Arsene