Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Nichita Stănescu

S-a născut la Ploiești la data de 31 martie 1933 ca fiu al lui Nicolae Stănescu, care la origine provenea dintr-o familie de țărani comercianți, cât despre mama poetului: se numea Tatiana Cereaciuchin și era de etnie ruso-moldovenească, venită din părțile Donețkului. A absolvit cursurile Liceului Sfinții Petru și Pavel între anii 1944-1952, după care s-a înscris la Facultatea Filologie din cadrul Universității din București. Activitatea literară o începe în anul 1957 atunci când debutează cu trei dintre poeziile scrise în publicațiile ”Gazeta Literară,, apoi la ”Tribuna din Cluj,, la care devine redactor la secțiunea de poezie între anii 1957-1958. Prima carte cu care își face debutul ca scriitor în anul 1960 a fost un volum de poezii numit ”Sensul Vieții,,. În anul 1964 primește prestigiosul Premiu al Uniunii Scriitorilor acordat pentru volumul poetic numit ”O viziune a sentimentelor,,. Aflat sub revelația relației amoroase cu poeta Gabriela Melinescu și inspirat de aceasta, Nichita scrie poeme furtunoase despre implicațiile amorului. Peste doar un an de zile publică un alt volum de poezie numit ”Dreptul la timp,,. Activitatea scriitoricească a poetului este foarte productivă, drept urmare, autorul publică în anul 1967 încă trei trei cărți intitulate: ”Roșu Vertical”, volumul de poezie ”Oul și Sfera¨, plus antologia ”Alfa”. În anul 1969 primește cel de al doilea premiu oferit de Uniunea Scriitorilor pentru cartea ”Necuvintele,, și primește funcția de redactor adjunct la Revista ”Luceafărul,,. În același an îi apare volumul de poezii patriotice: ” Un pământ numit România,,. Publicistul, romancierul și scriitorul Nicolae Breban îi oferă rolul de redactor șef la gazeta ”România Literară,, pe care o avea în subordine, deținând funcția respectivă din anul 1970 până în anul 1973. În 1970 îi este publicat mult cunoscutul volum de poezii numit ”În dulcele stil clasic,, urmată de antologia numită simplu Poezii. În același timp publică la rubrica literară din revista ”Argeș,,.

Autorul primește recunoaștere și din afara țării devenind cunoscut în țările vecine mai întâi. Reușește să publice în Iugoslavia două dintre cărțile sale în traducere bilingvă:’‘ Necuvintele,, și ”Belgradul în cinci prieteni,, în anul 1971. În 1972 i se acordă pentru a treia oară premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri ”Cartea de Recitire. Mai publică două volume de poezii în același an, intitulate: ”Belgradul în cinci prieteni,, și ”Măreția Frigului,,. În anul următor îi iese de sub tipar antologia de poezii ”Clar de inimă,,. În 1974 primește cel de al patrulea premiu al Uniunii Scriitorilor și totodată este distins cu prestigiosul premiu internațional „Johann Gottfried von Herder”.

La cutremurul din 1977 este rănit grav, aproape că paralizează și suferă pierderea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, Nicolae Ștefănescu. Primește vestea extraordinară de a fi fost propus în calitate de candidat la Premiul Nobel de către Academia Suedeză. În 1978 primește Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române și publică volumul de poezii ”Epica Magna”. În 1979 publică la o editură din Bulgaria volumul: ”Bazorelief cu îndrăgostiți,, și în același an tipărește cartea ”Opere imperfecte,,.

În 1980 Nichita Stănescu este nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură. În același an scoate la casa de discuri Electrecord o înregistrare care includea recitarea unor poezii alături de alți scriitori. Ultimi ani ai vieți sale sunt marcați de boala care îi măcina ficatul. Totuși Nichita Stănescu publică ultima carte a sa numită: ”Noduri și semne,, în 1982, pe care o dedică memoriei tatălui său care murise în același an. Tot în 1982 este premiat la un festival de poezie din Macedonia. Pe data de 13 decembrie noaptea târziu, Nichita Stănescu moare la spitalul de Urgență din Fundeni din cauza cirozei hepatice, la vârsta de 50 de ani. A trăit prea puțin pentru cât de mult mai putea să ofere literaturii române. După moartea poetului, opera sa continuă să fie tradusă în afara țării, în Iugoslavia și Bulgaria. În ceea ce privește viața personală, Nichita Stănescu a fost un mare romantic sentimental care iubea pătimaș femeile, dedicându-le poezii. Magdalena Petrescu a fost prima soție a lui Nichita de care s-a despărțit în 1953, la mai puțin de un an după căsătorie. Cea de a doua soție a scriitorului, fost Doina Ciurea, căreia i-a dedicat cartea de versuri ,, O viziune a sentimentelor,, însă s-a despărțit de ea, pentru a fi împreună cu poeta Gabriela Melinescu cu care avea de împărtășit pasiunea pentru poezie.

Din relatările cunoscuților reiese că marea dragoste a vieții poetului a fost ultima sa soție, Dora Tărâță, pe care a iubit-o nebunește până în ultima clipă a vieții sale, acesta l-a inspirat atât de mult încât a reușit să îmbunătățească calitativ și să dubleze cantitativ creațiile literare. Nichita Stănescu rămâne unul din geniile creatoare ale literaturii române, poetul nepereche în plăsmuirea versului alb metaforic. Autor-Andreea Arsene
Surse de referință: https://ro.scribd.com/doc/305107519/Nichita-St%C4%83nescu