Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță-fragment din cartea ,,Generația de lut”

In Secolul Prostiei se premiază adepții nonvalorii

M-am apucat să scriu la această carte, o recunosc, într-un moment de „sfântă indignare”, după petrecerea unui eveniment nefericit – deși, poate, ar fi mai corect să nu umflu broasca precum boul din fabulă și să nu transform în „eveniment” un moment neprielnic din viața mea.

Foarte posibil era să fi lăsat să treacă de la mine și indignarea să nu-mi stârnească versul, precum spunea Juvenal, în „Satira I-a”: „Facit indignatio versum”… dacă doar eu aș fi fost cel vizat, dacă juna și necoapta Torquemada nu ar fi fost cine ar fi trebuit să fie și nu s-ar fi crezut „și mai și”!

Un articol apărut în media „democrației prost înțelese”, varianta scrisă, relata faptul că Mara M. în vârstă de 26 de ani, aleasă parlamentar si președintă de partid (aripa tânără), își permisese să eclozeze și avorteze (sic!) produsul puținilor săi neuroni jucăuși, o gogomănie greu de digerat de către noi, cei care am ajuns deja la un anumit nivel intelectual, dar și la capătul puterii.

Ce făcuse, mai exact, cel mai tânăr parlamentar român, care a absolvit King’s College London și a obținut o diplomă de licență în domeniul studiilor și politicilor europene?

Ei bine, fătuca asta, în nume propriu a distribuit pe Facebook un „Ghid de nesupunere civică”, în care le cerea tinerilor din „generația Y și Z” să nu plece din România pentru că „decrețeii” nu vor reuși să schimbe clasa politică și „generaţia decreţeilor nu e funny”.

Pe înțelesul tuturor, traducând acel „nefunny”, juna înfiera o generație întreagă, cea a „decrețeilor”, afirmând că este un neam de imbecili și generația ei, școlită în afara granițelor și beneficiara unor cunoștințe de neegalat este net superioară și poate să țină frâiele acestei țări, aflată în avarie de mai bine de 30 de ani… că ei și nu „decrețeii” sunt „Salvatore de la Patria”.

Adevărat este că, în 1966, fostul dictator Nicolae Ceaușescu a impus un Decret (770) prin care avortul a fost interzis în România și în anii de aplicare a legii s-au născut peste două milioane de copii – generația „decrețeilor”–, în prezent ajungând la vârste cuprinse în plaja 50–55 de ani.

Oricum, „eticheta” este cretină, căci, cel puțin două treimi au fost copii doriți de la bun început și s–ar fi născut și fără ordinul dictatorului… dar, să nu trec mai departe fără a mai spune ceva.

Evident, nu am fost singurul revoltat și, după acuze venite de peste tot, juna, ce se pare că vorbește engleză, spaniolă și italiană, nu prea știe să se exprime în limba română, așa după cum o dovedește mesajul „reparator”:

„Din nefericire, s–a pierdut din vedere intenţia noastră de a atrage atenţia asupra unei realităţi triste, EXODUL TINERILOR, iar mesajul nostru a fost deturnat în direcţia unui presupus „război între generaţii”.”Partidul” păstrează un respect deosebit pentru generaţia părinţilor noştri care ne-au redat libertatea ducând pe umerii lor o revoluţie, dar şi greul perioadei de tranziţie economică şi politică a României”.

Fătuca asta, cu școală superioară la Oxford, a realizat cam târziu – dacă o fi adevărat că i-au revenit cei doi neuroni pe care-i avea și „reparația” nu era vreo directivă de la șeful ei de partid, că a jignit o țară întreagă, pe părinții „decrețeilor”, pe „decreței” și progeniturile lor, revoltător fiind, mai ales, că părinții ei sunt tot din „generaţia care nu e funny”.

Atunci am răbufnit. „Facit indignatio versum”.

Nu doar pentru faptul că partidul călăuzitor din care face parte individa asta cu caș și bube la gură nu a luat nicio măsură împotrivă-i – în orice țară civilizată o trimiteau la plimbare –, ci pentru că am realizat că ea este exponentul unei generații peste care a trecut tăvălugul uniformizării în gândire, mai abitir decât manifestul partidului comunist în 9 cincinale.

Evident, nu voi face greșeala de a spune „toți sunt la fel”, fiecare generație – inclusiv a ei – avându-și vârfurile sale, dar nici nu te poți „ascunde după cireș” negând, printre ei, existența unei mase generoase din categoria celor „mulți și …”

Fiecare generație are și genii și mulți proști!

Personal, fac parte din „generaţia care nu e funny”, a „decrețeilor”… dar mă mândresc cu acest lucru.

Cartea era carte, școala se făcea cum trebuie și luptam să devenim oameni de nădejde în societate.

Mă rog, vremuri apuse, retrograde și, după spusele individei, o perioadă tristă în care au apărut mai mult imbecili. Oare?!

Păi, hai să vedem câte valori au fost în acea perioadă de „tristă amintire” și câte sunt după lovitura de stat.

Eu cred că, procentual, este taman pe dos.

A stat duduia în fața oglinzii să se privească mai bine?

Ce a realizat în viață de se crede atât de importantă și îndreptățită să emită teorii cu pretenții de axiome, de parcă ar deține adevărul absolut?!

Am remarcat – cu neplăcută surprindere, că, dincolo de prejudecăți și false impresii, poate chiar și subiectivism, juna nu este deloc un caz singular.

Probabil – și spun probabil doar din politețea ce mi–a fost inoculată de educație – că o mare parte din generația ei ne privește cu aceiași ochi.

Da, sunt acei ochi care își aprindeau telefoanele în aceeași secundă în care au primit comanda să „lumineze” Piața Victoriei.

Nu-mi spuneți că gestul le-a fost spontan. Nu vă cred!

Spontaneitate pe trei segmente distincte, bine delimitate, pe culorile naționale? Să fim serioși!

Era un îndemn – ori un ordin? – să reziste!? La ce?!

Acest automatism, de comandă pentru roboți, ori acest reflex pavlovian nu le spune nimic?

Ce urmează?

Să le fie implementat un cip în creier și să execute ce li se spune.

Probabil că acolo se va ajunge, într-un viitor apropiat, dacă lăsăm lucrurile în voia lor, și, mai ales, în mâna Sistemului ticălos.

Și atunci le-am spus: Stop!

Închideți și predați telefoanele!

Acum, fără telefoane, să vă văd de ce sunteți în stare!

Acum, spre a o spune pe-a dreaptă, fătuca care le știa pe toate, fudulă și cu coada pe sus precum capra babei, a fost doar picătura care a făcut să se reverse paharul.

Un simplu pion într-un joc care nu o depășește numai pe ea, un joc condus de „Cineva” ascuns în culise, un joc care nu a început nici azi și nici ieri, ci cu multă vreme în urmă, un joc pe care îl practică întreaga omenire de când este ea și în care doar „Casa câștigă”.

Nu vreau să insist – nu deocamdată – asupra metodelor folosite de acel „Cineva”, devoalând de la bun început că scopul este distrugerea tuturor valorilor universal valabile: familia și sentimentul mândriei naționale, religia și cultura națională, urmărindu-se nu atât globalizarea, cât gloabolizarea.

Promițând a dezvolta și trata pe larg subiectul – așa cum și–o propune de altfel prezentul volum – trebuie spus „aici și acum”, rezumativ, că în atingerea scopului de a face din oameni roboți, se folosește „metoda Procust”¹, acționându-se pe principiul de guvernare: „Divide et impera”.

Vi se pare vorbă de șagă? Nu e!

Și… așa a apărut dorința-mi de a face puțină lumină pe ulița prăfuită a satului, lipsită de iluminat public.

Am să încerc să spun lucrurilor pe nume.

Poate nu este atât de târziu.

Eu, unul, încă mai sper!…Încercând nu o definiţie a termenului, căci deja „Controlul minţii” este denumit şi „spălarea creierului”, „persuasiune coercitivă” sau „conversia credinţei”, să spunem că este vorba de o gamă largă de tactici psihologice folosite pentru a submina controlul unui individ asupra propriilor sale gânduri, comportament, emoţii sau liberului arbitru… ( frag. carte de psihologie socială-Dr. Lucian Ciuchiţă, 2018 )