Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Visul e Viață… sau Viața e Vis?

Experimentam pe viu „visul lui Descartes” – René Descartes, cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius – și înțelegeam filozofia carteziană: „Sunt un intelect, o judecată, … ce se îndoieşte, înţelege, afirmă, neagă, voieşte, nu voieşte, totodată imaginează şi simte”, de unde și faimosul citat al filozofului și matematicianului francez: „Gândesc, deci exist” („Cogito, ergo sum”).

Și apoi, dilema în care era greu să înțelegi unde exiști cu adevărat, în viața de zi cu zi sau în timpul somnului, era cu adevărat incitantă.

Visul e Viața… sau Viața e Vis?

Visul, acest cuvânt avea să mă bântuie multă vreme și el este principalul „vinovat” că nu am încetat nicicând să îmi pun întrebări filozofice.

Așa cum René Descartes o făcuse cu patru veacuri înainte.

„Oare viaţa la care voi reveni e foarte diferită de vis? Cine sunt eu? Exist şi asta e tot ce pot şti sigur. Exist şi mai mult nu pot cunoaşte”.Și știti cum se spune: „Când ești trist, găsește o persoană mai amărâtă decât tine și atunci te vei simți mai bine” sau, cum spune englezul: „Miserable being must find more miserable being… then is happy…”.

Pregnant, ca o repetiție obsesivă, îmi vin în minte doar drumurile la bibliotecă zilnic, căminul cu ale lui miresme și Herăstrăul care se trezise brusc în straie verzi.În ceea ce mă privește… nu-mi amintesc decât câteva frânturi din primăvara în cauză, crâmpeie din ceea ce ar fi trebuit să fie parte din „renașterea naturii”, dovadă indubitabilă că a fost una foarte scurtă, până și acele amintiri pe care totuși le păstrez părându-mi acum lipsite de importanță, de parcă ar fi fost clișee cinematografice.

Când Regele Carol al II-lea era sărbătorit pentru 10 ani de domnie, în ediția din 1 iunie 1940 revista „Însemnări ieșene”, sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa, publica poezia „Cântec pentru Regele nostru”, în care apăreau următoarele versuri:

„Tu ne ești Părintele,

Ți-s de foc cuvintele,

De prin toate luncile

Îți sfințim poruncile,

Ești podoaba ramului,

Răsăritul neamului.”

Când vremurile s-au schimbat, „elastic”, cu coloana vertebrală de gumilastic, George Lesnea a scris cunoscutele versuri de adeziune la ideologia P.C.R.:

„Partidul e-n toate,

E-n cele ce sunt

Și-n cele ce mâine vor râde la soare,

E-n pruncul din leagăn

Și-n omul cărunt,

E-n viața ce veșnic nu moare.”

Mă rog, atunci nu eram atât de înverșunat pe ei cum sunt acum.

Pe un domn în vârstă care prinsese trei regimuri (monarhie, capitalism și comunism), l-am întrebat când i-a fost mai bine? Acesta mi-a răspuns filozofic: „Când eram tânăr!”

Dacă tot am dat în „oala cu filozofie”, e cazul să amintesc că mi-a plăcut (și) răspunsul unui profesor talentat și prietenos, care era chiar Decan la Cibernetică, domnul Eugen Țigănescu.

Ei bine, domnia sa ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, că un coleg profesor i-ar fi răspuns la întrebarea „ce mai faci?”:

”Dragă Eugen, am impresia că m-am prostit, dar mă simt mai bine”…