Sundar Singh-VIZIUNI DIN LUMEA SPIRITUALĂ (I)

Sursa din care a fost preluat textul: https://www.scribd.com/doc/296728647/Viziuni-Din-Lumea-Spirituala-Viziunile-Lui-Sadhu-Sundar-Singh

Capitolul I

VIAŢA  ŞI MOARTEA

VIAŢA

Există o singură sursă a Vieţii – Viaţa infinită şi atotputernică – a cărei putere creatoare a dat viaţa tuturor fiinţelor vii. Toate făpturile trăiesc în EI şi vor rămâne în EI pentru totdeauna. O spun din nou: această viată a creat nenumărate alte vieţi, diferite ca nivel. Privind la diferitele nivele de viaţă observăm că omul este unul dintre acestea, creat după propriul chip al lui Dumnezeu, pentru a ramâne fericit întotdeauna, în prezenţa Sa sfântă.

MOARTEA

Viaţa se poate schimba, dar nu poate fi distrusă niciodată. Deşi trecerea aceasta de la o formă de existenţă, la alta este numită moarte, aceasta nu înseamnă că moartea pune capăt vieţii, nici măcar că ar adăuga sau scădea ceva vietii. Ea doar transferă viaţa dintr-o formă de existenţă în alta. Un lucru care dispare din vederea noastră nu îşi încetează existenţa. El reapare într-o altă formă şi stare.

OMUL NU POATE FI DISTRUS NICIODATĂ

În întregul univers, nimic nu a fost distrus vreodată, nici nu poate fi distrus, pentru că Creatorul nu a creat nimic pentru distrugere. Dacă El ar fi dorit să distrugă ceva, nu ar fi creat niciodată acel lucru. Şi dacă nimic din creaţie nu poate fi distrus, atunci cum ar putea fi distrus omul, care este coroana creaţiunii şi chipul Creatorului Său?… Poate Dumnezeu să distrugă propriul Său chip, sau poate vreo altă făptură să facă acest lucru?.. Niciodată! Dacă omul nu este distrus la moarte, se ridică întrebarea, unde va exista omul după moarte, şi în ce stare?…

Voi încerca să dau o explicaţie scurtă, bazându-mă pe propriile mele experienţe vizionare, deşi nu este posibil să descriu toate lucrurile pe care le-arn văzut în viziuni ale lumii spirituale, din cauză că limba şi ilustraţiile acestei lumi sunt neadecvate pentru a exprima realităţile spirituale. lar încercarea de a reduce la limbajul obisnuit, gloria lucrurilor văzute poate duce la o înţelegere greşită. De aceea, a trebuit să elimin relatarea tuturor acelor întâmplări spirituale subtile pentru care doar un limbaj spiritual este adecvat şi să relatez doar câteva incidente simple şi instructive, care se vor dovedi folositoare pentru toţi. Deoarece la un moment sau altul fiecare va trebui să intre în această lume spirituală nevăzută, este folositor într-o anumită măsură să ne familiarizăm cu ea.

Capitolul II

CE SE ÎNTÂMPLĂ LA MOARTE

Într-o zi, pe când mă rugam singur, m-am văzut deodată înconjurat de o mare mulţime de fiinţe spirituale, sau aş putea spune că îndată ce ochii mei spirituali s-au deschis, m-am văzut în prezenţa unei companii considerabile de sfinţi şi îngeri. La început am fost oarecum descumpănit, când am văzut starea lor strălucitoare şi glorioasă şi m-am comparat pe mine cu ei, eu care aveam o stare inferioară. Dar am fost uşurat deodată de reala lor simpatie şi prietenia inspirată din dragoste. Eu avusesem deja experienţa păcii oferită de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, dar partăşia cu aceşti sfinţi mi-a adus o nouă şi minunată bucurie. Pe când conversam, am primit de la ei răspunsuri la întrebările mele, în legătură cu dificultăţile create de probleme care mă nedumereau. Prima mea întrebare a fost despre ceea ce se întâmplă la moarte şi despre starea sufletului după moarte. Am spus: “Noi ştim ce se petrece cu noi din copilărie până la bătrâneţe, dar nu ştim nimic despre ceea ce se întamplă la moarte, sau dincolo de porţile morţii. Cunoaşterea corectă a acestui lucru este doar în posesia acelora care se află de cealaltă parte a morţii, în lumea spirituală. Puteţi să ne daţi informaţii despre aceasta?” Unul dintre sfinţi a răspuns: “Moartea este ca somnul. Nu este durere în această trecere, cu excepţia câtorva boli trupeşti sau stări mintale. Aşa cum un om extenuat este biruit de un somn adânc, tot aşa vine somnul morţii peste om. Moartea vine atât de brusc peste mulţi, încât cu mare dificultate ei îşi dau seama că au părăsit lumea materială şi au intrat în lumea spriritelor. Nedumeriţi de multe lucruri noi pe care Ie văd în jurul lor, ei îşi imaginează că vizitează vreoţarăsau oraş din lumea fizică, pe care nu Ie-au văzut înainte. Doar atunci când ei primesc mai multe instrucţiuni şi când îşi dau seama că trupul lor spiritual este diferit de fostul trup material, ei acceptă faptul că, de fapt, au fost transferati din lumea materială în domeniul spiritelor”.Un alt sfânt care era prezent, a dat următorul răspuns suplimentar la întrebarea mea: “De obicei – a răspuns el – în timpul morţii trupul îşi pierde capacitatea de simţire. Nu simte durere, ci, în mod simplu, este copleşit de somnolenţă. Uneori, în cazurile de mare slăbiciune sau după accidente, spiritul pleacă în timp ce trupul este încă inconştient. Atunci spiritele acelora care au trăit fără să gândească, sau să se pregătească pentru intrarea în lumea spirituală, fiind transferate deodată în lumea spiritelor, sunt extrem de nedumerite şi într-o stare de mare întristare din cauza soartei lor, aşa că ele rămân o perioadă considerabilă în nivelele mai joase şi mai întunecoase ale stării intermediare. Adesea, spiritele acestor sfere mai joase hărţuiesc din greu oamenii din lume. Însă singurii cărora ele Ie pot face rău, sunt cei de acelaşi fel cu ele, care din voinţa lor liberă îşi deschid inima ca să se întreţină cu ele. Aceste spirite rele, unindu-se cu alte spirite rele, ar face un rău imens în lume, dacă Dumnezeu nu ar fi numit pretutindeni nenumăraţi îngeri pentru protecţia poporului Său şi a creaţiei Sale, aşa că poporul Său este întotdeauna în siguranţă. Spiritele rele pot face rău doar acelora din lume care sunt de aceeaşi natură cu ele şi apoi ele pot să o facă-doar într-o măsură limitată. Într-adevăr, ele pot să-i creeze necazuri unui neprihănit, însă nu fără permisiunea lui Dumnezeu. Uneori, Dumnezeu dă lui Satan şi îngerilor săi permisiunea de a ispiti şi a persecuta poporul Său, pentru ca el să iasă mai puternic şi mai bun din încercare, aşa cum El a permis lui Satan să-I persecute pe servul Său lov. Dar, dintr-o asemenea încercare rezultă mai degrabă câştig pentru cel credincios.Un alt sfânt care stătea lângă mine a adăugat, ca răspuns la întrebarea mea: ,,Mulţi, a căror viaţă nu a fost predată lui Durnnezeu, când sunt pe punctul de a muri, par să devină inconştienţi; dar ceea ce se întâmplă de fapt, este că atunci când ei văd feţele hidoase şi diabolice ale spiritelor rele care au venit după ei, devin muţi şi paralizaţi de frică. Pe de altă parte, moartea unui credincios este adesea opusul acestei situatii. El este extrem de fericit, caci el vede îngerii şi spiritele sfinte venind să-i ureze bun venit. De asemenea, celor dragi care au murit înainte, li se permite să participe lângă patul său de moarte şi să-i conducă sufletul către lumea spirituală. Intrând în lumea spiritelor, el se simte imediat ca acasă, dar nu pentru faptul că prietenii săi sunt în jurul său, ci pentru că atunci când era în lume, el s-a pregătit îndelung pentru acea casă, prin încrederea sa în Dumnezeu şi prin comuniune cu El.” După aceea, un al patrulea sfânt a spus: “Conducerea sufletelor oamenilor din lume este lucrarea îngerilor. În mod obişnuit, Cristos se descoperă pe Sine fiecăruia, în lumea spirituală, la nivele ale slavei care diferă în intensitate după starea de dezvoltare spirituală a fiecăruia. lar în unele cazuri, El însuşi vine la patul de moarte pentru a spune bun venit servului Său, ştergându-i lacrimile cu dragoste şi conducându-l în Paradis. După cum un copil care se naşte în lume gaseşte totul pregătit pentru nevoile sale, tot aşa sufletul care intră în lumea spirituală găseşte toate nevoile sale satisfăcute.”

Capitolul III

LUMEA SPIRITELOR

Odată, în cursul conversaţiei, sfinţii mi-au adus următoarea informaţie: “După moarte, sufletul oricărei fiinţe omeneşti va intra în lumea spiritelor, şi fiecare, conform nivelului de creştere spirituală, va locui cu spirite asemănătoare cu sine, în ce privşte gândirea şi natura, – fie în întunerec, fie în lumina gloriei. Ni se dă asigurarea că nimeni, în trupul fizic fiind, nu a intrat în lumea spirituală, cu excepţia lui Cristos, şi a câtorva sfinţi, ale căror trupuri au fost transformate în trupuri glorioase; totuşi câtorva li s-a acordat permisiunea ca, în timp ce locuiau încă în lume, să poată vedea lumea spiritelor şi chiar cerul, ca în 2 Corinteni 12:2, deşi ei înşişi nu pot spune dacă au intrat în Paradis în trup sau în duh.” După această conversaţie, acesti sfinţi m-au condus prin acel loc şi mi-au arătat multe lucruri şi locuri minunate. Am văzut că din toate părţile mii şi mii de suflete soseau continuu în lumea spiritelor şi că toate erau însoţite de îngeri. Sufletele celor buni aveau cu ele doar îngeri şi spirite bune, care le conduceau de pe patul morţii. Spiritelor rele nu li se permitea să se apropie de ele, ci stăteau departe şi priveau. De asemenea, am văzut că nu erau spirite bune cu sufletele celor într-adevăr răi, ci în jurul lor erau spirite rele, care i-au însoţit de la patul morţii, în timp ce îngerii, tot la fel, stăteau deoparte şi împiedicau spiritele rele de a da cale liberă pornirii lor, prin care încercau să le facă rău. Aproape concomitent, spiritele rele conduceau aceste suflete către întunerec, căci atunci când erau în trup au permis în mod repetat ca spiritele rele să le influenţeze spre rău şi au permis cu bună ştiinţă să fie momite cu orice răutate. Îngerii nu împiedică nicidecum voinţa liberă a vreunui suflet. De asemenea, am văzut acolo multe suflete care au sosit mai târziu în lumea spiritelor, şi care erau însoţite atât de spirite bune, cât şi de cele rele, precum şi de îngeri. Dar nu după mult timp, deosebirea radicală a vieţii lor a început să se arate, şi ei s-au separat, cel buni la caracter către cei buni, iar cei răi către cei răi.

FIII LUMINII

Când sufletele oamenilor sosesc în lumea spiritelor, cei buni se separă deodată de cei răi. În lume, ei sunt împreună, dar nu tot aşa este în lumea spirituală. Am văzut de multe ori că atunci când spiritele celor buni – fiii luminii – intră în lumea spiritelor, înainte de toate, ele se scaldă în apele impalpabile, ca aerul, ale unui ocean clar cum e cristalul, şi în acestea, ele află o împrospătare intensă şi reconfortantă. În aceste ape miraculoase, ei se mişcă încoace şi încolo la fel ca şi în aer; nu sunt înecaţi când sunt în adâncime, nici nu se umezesc, ci în mod minunat curăţiţi, împrospătaţi şi pe deplin purificaţi, ei intră în lumea gloriei şi a luminii, unde vor rămâne pentru totdeauna, în prezenţa iubitului lor Domn, şi în părtăşie cu nenumăraţi sfinţi şi îngeri.

FIII ÎNTUNERECULUI

Cât de deosebite sunt sufletele acelora ale căror vieţi au fost rele. Stinjeniţi de compania fiilor luminii şi chinuiţi de lumina atotrevelatoare a gloriei, ei se luptă să se ascundă în locuri în care naturile lor impure şi pătate de păcat nu vor fi văzute. Din  cea mai joasă şi întunecată parte a lumii spiritelor, se ridică un fum negru şi rãu mirositor, iar în efortul lor de a se ascunde de lumină, aceşti fii ai întunericului dau năvală în jos şi se aruncă cu capul înainte în ea, de acolo auzindu-se constant amarele lor gemete de remuşcare. Însă cerul este aşezat în aşa fel încât fumul nu se vede, nici gemetele chinurilor nu se aud. Ele pot fi văzute sau auzite doar dacă cineva de acolo, având un motiv deosebit, doreşte să vadă suferinţa acelor suflete din întunerec.

MOARTEA UNUI COPIL

Un copilaş a murit de pneumonie, şi un grup de îngeri a venit să-i conducă sufletul în lumea spiritelor. Aş fi dorit ca mama sa să fi putut vedea acea privelişte minunată, fiindcă atunci, în loc de plâns, ea ar fi cântat de bucurie, pentru că îngerii îngrijesc de cei mai mici cu o dragoste pe care nici o mamă nu ar putea-o arăta vreodată. Am auzit pe unul din îngeri spunând către altul: “Vezi cum plânge mama acestui copil din cauza acestei separări scurte! Peste câţiva ani, ea va fi fericită din nou, împreună cu copilul ei.” Apoi îngerii au dus sufletul copilului către acea frumoasă şi luminată parte a cerului, care este rezervată copiilor. În acel loc, îngerii îi îngrijesc şi îi învaţă înţelepciunea cerească, până când, în mod treptat, cei mici devin ca îngerii.

După un timp, mama acelui copil a murit şi ea, iar copilul ei, care acum era ca îngerii, a venit cu alţi îngeri pentru a spune bun venit sufletului mamei sale. Când el a spus: “Mamă mă cunoşti? Eu sunt fiul tau Teodor,”  inima mamei a fost inundată de bucurie, iar când s-au îmbrăţişat, lacrimile lor de bucurie au curs şiroaie. Era o scenă mişcătoare. Apoi, pe când mergeau împreună, el a continuat să-i arate şi să-i explice lucrurile din jurul lor, iar în perioada hotărâtă pentru rămânerea ei în starea intermediară, el a rămas cu ea. Când perioada necesară pentru instruire în acea lume s-a încheiat, el a luat-o cu el în sfera mai înaltă, unde el însuşi locuia. Acolo, de toate părţile, erau împrejurimi minunate şi vesele, fiind prezente nenumărate suflete ale oamenilor care în lume au îndurat tot felul de suferinţe de dragul lui Cristos, iar la sfârşit au fost înălţate în acel glorios loc de cinste. De jur împrejur se aflau munţi neegalaţi în frumuseţe, izvoare şi peisaje, iar în grădini se găseau din abundenţă tot soiul de fructe dulci şi flori multicolore. Tot ce inima omului ar putea dori, era acolo. Apoi, el a spus mamei sale: “În lume, care este o slabă reflectare a acestei lumi reale, cei dragi ai noştri se întristează din cauza plecării noastre, dar spune-mi, te rog, este această moarte, sau viaţa reală după care tânjeşte orice inima? Mama a spus: “Fiule, aceasta este adevărata viaţă. Dacă aş fi cunoscut în lume întregul adevăr despre cer, nu m-aş fi întristat niciodată de moartea ta. Ce păcat că cei din lume sunt aşa de orbi. În ciuda faptului că Hristos a explicat clar această stare glorioasă, şi că evangheliile vorbesc mereu despre această împăraţie veşnică a Tatălui, totuşi nu numai oamenii ignoranţi, dar şi mulţi credincioşi luminaţi, rămân cu totul neştiutori de gloria ei. Facă Dumnezeu ca toţi să intre în bucuria statornică a acelui loc!”