” Ultimul soare negru inainte de 2054 ” ( ulei pe carton, 1996; autor: Constantin Milea Sandu

---

Soarele si Luna

Primul soare, soarele de apa, a fost luat de viitura.Toti cati sălășluiau in lume s-au prefăcut în pesti.

… Al doile soare a fost devorat de tigri.

Al treilea soare a fost mistuit de o ploaie de foc, care a ars oamenii.

Cel de-al patrulea soare, soarele de vind, a fost sters de furtuna. Oamenii au devenit maimute si s-au imprastia in munti.

Ganditorii, zeii s-au adunat in Teotihuacan.

– Cine sa aduca zorii ?

Domnul Melcilor, renumit prin forta si frumusetea lui, a facut un pas inainte:

– Eu am sa fiu soarele – a spus el.

– Si mai cine ?

Tacere.

Toti au privit catre Micutul Zeu Sifiilitic, cel mai urat si cel mai prapadit dintre zei, si au hotarat:

– Tu.

Domnul Melcilor si Micutul Zeu Sifilitic s-au retras pe inaltimile care acum sunt piramidele soarelui si a lunii. Acolo, postind, au meditat. Apoi zeii au adunat lemne, au facut un rug imens si i-au chemat. Micutul Zeu Sifilitic si-a luat avant si s-a aruncat in flacari. Imediat a aparut pe cer, incandescent.

Domnul Melcilor a privit incruntat valvataia. A inaintat, a dat inapoi, s-a aprit. A mai incercat de cateva ori. Pentru ca se codea, au incercat sa-i faca vant. Greu de tot s-a urcat pe cer. Zeii, furiosi, l-au lovit. L-au lovit peste fatza cu un iepure, o data si inca o data, pana i-au luat stralucirea. Astfel, arogantul Domn al Melcilor a devenit luna. Petele de pe luna sunt semnele acelei pedepse.

Dar soarele stralucitor statea neclintit. Uliul de obsidian a zburat pana la Micutul Zeu Sifilitic:

– De ce nu pornesti din loc ?

Si i-a raspuns dispretuitul, purulentrul, cocosatul, schiopul:

– Pentru ca vreau sangele si regatul.

Acest al cincilea soare, soarele miscarii, i-a luminat pe tolteci si ii lumineaza pe azteci. Are ghiare si se hraneste cu inimi omenesti.”

( text din ” Memoria focului „ de Eduardo Galeano – Primele gasuri – Los antiguos mexicanos, Mexico, 1977 )

---