Interviu cu reputatul scriitor, profesor universitar și psihoterapeut danez, Bent Warming-Rasmussen

Domnule Rassmusen sunteți cunoscut în Danemarca în calitatea de scriitor, profesor universitar, psihoterapeut și antreprenor în managementul relațiilor
Când ați început cariera de profesor universitar?
Am început cariera în 1990. Timp de 32 de ani cât a durat cariera mea universitară am îndeplinit funcția de asistent universitar, profesor cu atribuții integrale și profesor asociat. Anul acesta m-am pensionat în luna februarie. Profilul meu didactic cuprinde următoarele aptitudini profesionale: Audit, Etica in afaceri, Contabilitate financiară, Management de proiect (contabilitate), Responsabilitate socială corporativă (contabilitate non-financiara), Coaching.
După cum știm deja, există mulți studenți străini la Universitatea din Danemarca de Sud…
Care sunt cele mai căutate domenii de specializare în care studenții aleg să se înscrie?
Contabilitatea financiară și auditul sunt pe primul loc, aș zice… printre altele.
Printre altele, ați devenit și un scriitor de succes… Câte cărți ați scris și ce tematici cuprind?
Am scris opt cărți până acum și majoritatea au ca temă contabilitatea și auditul( o inspecție oficială a conturilor unei persoane sau organizații). Am mai scris și cărți despre consilierea profesională și antreprenoriat. În plus de asta am scris zeci de articole de specialitate, dintre care opt au fost publicate în ziare din străinătate.

Sunteți un psihoterapeut acreditat și în prezent practicați în acest domeniu… Care sunt metodele pe care le folosiți pentru a vindeca persoanele cu probleme psihologice?
Există diverse metode, eu practic tipul de psihoterapie numită bodynamic, care se axează pe utilizarea un anumit tip de conversație benefică și pe masarea unora din părțile corporale pentru a elimina stresul. Am tot felul de pacienți, domni și doamne de vârstă mijlocie sau mai înaintată, însă cei mau mulți sunt studenți de ai mei care se confruntă adesea cu crize de personalitate și alte probleme psihologice care generează stres. De asemeni mai vin la mine la clinică persoane a căror încredere a fost trădată, și în ceea ce îi privește, procesul de recuperare psihologică este puțin mai dificil decât în cazul celorlalte persoane, deoarece încrederea în oamenii se recâștigă greu după nenumărate trădări.


Care au fost cele mai interesante provocări pe care le-ați întâlnit în carieră?
Au fost foarte multe provocări însă poate cea mai interesantă a fost cea din 1990 când mi-am finalizat doctoratul, exact în acel timp, una dintre cele mai mari companii de bursa de valori a dat faliment din cauza corupției administrației, iar lucrarea mea de dizertație s-a axat pe subiecte precum: Așteptări, gafe și încredere, eu propunând ca și contraargument încrederea în audit( revizia conturilor financiare). Mi-am pus întrebarea: de ce acei inspectori financiari nu și-au făcut treaba cum ar fi trebuit, ca să evite colapsul companiei? Teza mea de doctorat a devenit un subiect public foarte dezbătut în Danemarca, astfel încât am fost invitat la Institutul de Conturi Grafice din Danemarca unde am ținut un discurs în fața a 400 de contabili financiari care m-au aplaudat și m-au felicitat. A fost un succes neașteptat.
Care sunt legăturile dumneavoastră cu Germania?
Relația mea cu Germania a avut legătură cu faptul că am predat în cadrul a cinci universități din Germania și sunt și vorbitor fluent de limbă germană. În Germania am avut ocazia să lucrez cu profesorul doctor Reiner Quick timp de 20 de ani.
Care a fost cea mai mare realizare a vieții dumneavoastră?
Cea mai mare realizare a vieții mele nu are legătură cu partea profesională ci cu cea familială. Faptul că soția mea mi-a dăruit doi copii reprezintă pentru mine cea mai mare realizare a vieții mele. Și mai departe, copii mei au devenit părinți la rândul lor. Așadar am patru nepoți cea ce mă face să mă simt un om foarte împlinit.
Ce alte pasiuni mai aveți în afară de cele deja cunoscute?
Am multe hobbyuri printre care și pasiunea pentru a colecta monede vechi daneze. De asemeni am colectat o serie de monede vechi din Germania și Suedia. O altă pasiune este cea pentru strămoșii mei și din acest motiv m-am hotărât să scriu o carte despre arborele meu genealogic. Am ajuns cu cercetarea până la un străbunic de al meu născut în 1868 care a trăit până la vârsta de 88 de ani și a avut o viață foarte interesantă dar și tragică la sfârșit. Străbunicul meu trăit la o fermă cu mama lui care era văduvă ajutând-o să câștige bani, după care a devenit căpitan de vas. Era un om respectat pentru munca și poziția lui. Din păcate, după invazia armatei germane, viața lui a luat o turnură tragică. Familia lui a fost ucisă în război și a rămas singur și sărac, a pierdut totul.
Interviu realizat de Andreea Arsene