ROMANUL ION, o prezentare a primului roman de analiză obiectivă din literatura românească

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu este fără doar și poate, una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii românești, un roman care s-a bucurat de un imens succes, fiind răsplătit cu Marele Premiul al Academiei Române în 1920. Conținutul prozei abordează viața unor personaje aparținând unei comunități sătești aflate în zona Ardealului. Lumea satului este alcătuită din țărani în majoritate și din câțiva intelectuali. Aceste îmbinări de caractere aflate în opoziție, atât ca statut social, cât și ca ca structură a personalității, vor da naștere la conflicte psihologice puternice, care vor degenera în acte de violență. Criticii literari i-au atribuit lui Rebreanu meritul incontestabil de a fi creatorul romanului modern, datorită particularităților obiective cu care a construit caracterul personajelor, de modul cum a descris desfășurarea acțiunii, pentru acuratețea analizei psihologice a personajelor, datorită impactul psihologic al detaliilor descrise și a narațiunii prezentate la persoana a III-a. Tehnica folosită în scrierea romanului a fost cea a planurilor paralele: cel al țăranului Ion și cel a familiei Herdelea, care se întrepătrund prin alternanță, conflictul central fiind axat pe lupta pentru pământ, ca mijloc de emancipare socială.

Modul de expunere folosește ca punct de reper drumul satului care are rolul de a stabili coordonatele spațiale și temporale, fiind descris ca un simbol al vieții sătenilor, pe când crucea este un element premonitoriu al sfârșitului tragic al acestora.

Personajele romanului Ion și descrierea acțiunii
Personajul principal al romanului, care îi dă și titlul, este de departe cel mai intrigant și poate cel mai fascinant personaj al poveștii, datorită naturii sale contradictorii. Ion este descris ca un simplu țăran, însă el, este înzestrat cu o inteligență impresionantă și cu o mare dorință de a-și depăși condiția socială umilă. Născut într-o familie săracă, în mintea lui Ion a încolțit puternica dorință de a se alătura castei din care făceau parte țărani bogați, proprietari a numeroase terenuri agricole și turme de animale. Dorința de a parveni a lui Ion a început încă de când acesta aflase că mama lui Zenobia făcuse parte dintr-o familie înstărită material, care la căsătoria cu Alexandru al Glanetașului primise o zestre importantă, un patrimoniu pe care tatăl lui Ion îl părăduise din cauza patimi beției și din acest motiv, fiul Glanetașului își detesta tatăl, de multe ori având izbucniri furioase la adresa lui. Personajul lui Ion a fost construit pe baza unor repere complexe, care expune o luptă sufletească mistuitoare între bine și rău, între iubire și ură, între materialism și spiritualitate, între ceea ce este și ceea ce și-ar dori să fie. Ion își justifică aspirațiile într-un mod răzvrătit acuzând nedreptățile sociale că ar fi cauza statutul său modest în ierarhia socială a satului. Ion se simte discriminat și marginalizat în confruntare cu alți fii ai satului de vârsta sa, care au o poziție socială mai bună, iar drept urmare urzește un plan de a urca mai ușor în ierarhia socială, luând în considerare slăbiciunea și atracția pe care o are Ana pentru el, fiica țăranului bogat Vasile Baciu.

În același timp, Ion manifestă o pasiune pătimașă pentru Florica, fiica văduvei lui Maxim Oprea, o fată foarte frumoasă, însă prea săracă pentru a contribui la aspirațiile sale de îmbogățire. Însă lui Ion nu îi va fi ușor să facă pasul către depășirea propriei condiții de om sărac, când la mijloc va interveni dezacordul lui Vasile Baciu, tatălui fetei pe care el o curtează pentru avere. Vasile Baciu îl umilește cu vorbe jignitoare pe Ion de câte ori are ocazia, numindu-l ”sărăntoc,, iar atitudinea ostilă a lui Baciu, îi sporește flăcăului dorința de a-l sili să i-o dea pe Ana cu tot cu avere. De altfel, Vasile Baciu îl privea pe Ion ca pe o variantă mai tânără a sa, amintindu-i acestuia că și el a fost la fel în tinerețe, adică un țăran sărac care s-a însurat cu o femeie bogată. Ion știa că Vasile Baciu îi aranjase Anei căsătoria cu George Bulbuc, un bărbat înstărit cu care Ion avusese o altercație la hora satului, și din acest motiv îi rămâne ca singură opțiune să o seducă pe Ana, ceea ce și face, însă acțiunea lui necinstită va declanșa o serie de drame. După ce Ana rămâne însărcinată, Ion deja își joacă rolul de factor decisiv în soarta femeii de care a profitat, pentru a pune mâna pe averea ei, pretinzând de la tatăl ei prin presiune și șantaj o mare parte din pământurile acestuia, condiție impusă pentru a accepta să o ia de nevastă. Vasile Baciu nu acceptă propunerea lui Ion de a trece în proprietatea lui toate pământurile și ca urmare el își varsă toată furia asupra fiicei sale lovind-o cu brutalitate zilnic, scandalizând comunitatea sătească care o compătimea pe biata Ana. Ion acceptă în cele din urmă să se căsătorească cu Ana după ce preotul satului intervine favorabil pentru a pune capăt conflictului dintre el și Vasile Baciu. Preotul Belciug îl convinge pe Ion de faptul că va primi imediat după căsătoria cu Ana, toate pământurile viitorului său socru, lucru care nu se va întâmpla imediat și din acest motiv el o surghiunește fără milă pe Ana.

Însă atitudinea agresivă a lui Ion față de Ana nu se va schimba nici după ce aceasta dă naștere fiului lor sau când primește prin decizie judecătorească toată averea socrului său cu care se judecă prin tribunale, din contra, Ion încearcă să refacă relația cu vechea lui iubire Florica, pe care nu o uitase, cu toate că ea se căsătorise între timp cu George Bulbuc, fostul pretendent al Anei. După ce îi reușește planul lui Ion de a se îmbogăți, acesta devine arogant și afișează o falsă mândrie în fața consătenilor. Ion câștigă admirația lui Titu Herdelea care îl considera chiar dinainte de a deveni un țăran înstărit, un om inteligent și ambițios. Însă toate realizările lui Ion se vor nărui odată cu sinuciderea prin spânzurare a Anei și după moartea pruncului său, Petrișor.

Ion pierde toate pământurile primite de la socrul său, ca urmare a pedepsei divine și cu toate astea el încearcă să se refugieze mai departe în iubirea pentru Florica pe care o vizitează tot mai des, de când a rămas văduv și după ce se împrietenise cu soțul acesteia, George. Însă aceasta aventură tainică nu va dura multă vreme, fiindcă va fi descoperită de către Savista Oloaga, argata soților Bulbuc, care îl va înștiința pe George, căruia i s-a întunecat mintea în fața celor auzite și dintr-o gelozia furibundă îl va ucide pe Ion, lovindu-l puternic și fără milă cu o sapă într-o noapte când anunțase că va pleca să lucreze la pădure. Pe un plan alternativ, Liviu Rebreanu ne prezintă viața intelectualilor satului ardelenesc care nu este lipsită nici ea de conflicte și frământări sufletește. În prim plan se află familia Zaharia și Maria Herdelea cu copii lor: Laura, Ghighi și Titu.În relațiile sociale ale familiei Herdelea iese în evidență conflictul apărut între învățător și preotul Belciug ca urmare a faptului că Zaharia își construise casa pe terenul bisericii, iar preotul refuza să îi recunoască dreptul la propriate asupra casei prin documente.

Familia învățătorului Herdelea este foarte repectată în sat. Maria Herdelea, deși era o cântăreață talentată și o femeie evlavioasă, afișa adesea un aer de superioritate față de țărani, atunci când participa la hora satului, însoțită de fiicele sale, cu toate că ea provenea la origine dintr-o familie de țărani săraci. Soția învățătorului Zaharia Herdelea are ambiții mari cu Laura și Ghighi, visând ca ele să ajungă femei bine realizate profesional și nu concepe să le vadă gătind la bucătărie.

Laura Herdelea ne este prezentată ca fiind fata cea mai mare a familiei, având o fire timidă și melancolică, ea aspiră la o relație de căsnicie cu un student la medicină, Aurel Ungureanu, pe care îl întâlnește la un bal organizat la Armadia. Dorințele Laurei în ceea ce privește relația cu tânărul student la medicină nu se realizează, fiindcă părinții ei nu sunt de acord și de aici pornește conflictul între ea și ei, Laura suferind o depresie sentimentală puternică și doar suportul și înțelegerea surorii ei mai mici îi aduce puțină alinare. În cele din urmă, fiica majoră a familiei Herdelea este nevoită să se căsătorească cu George Pintea, absolvent la teologie, căsnicie cu care se resemnează. Aventura amoroasă a lui Titu Herdelea( notar de profesie) cu Roza Lang cât și relația cu învățătoarea Virginia Gherman este descrisă pe larg pe parcursul multor pagini din roman. Ghighi, mezina familiei se căsătorește cu învățătorul Nicolae Zăgreanu care îi va lua locul lui Zaharia Herdelea la catedra școlii, pe timpul cât acesta a fost suspendat din cauza condamnării la închisoare.Când familia Herdelea intră în impas finaciar, aflându-se în imposibilitatea de a-și mai plăti ratele, bunurile familiei sunt licitate, însă banii nu sunt suficienți pentru a acoperi plătirea datoriilor către partea solicitantă. Ion al Glanetașului scoate la iveală faptul că profesorul Herdelea i-a scris plângerea împotriva judecătorului în cadrul procesului cu Simion Lungu, mărturie care duce la acuzarea de ultraj a învățătorului , acesta primind ca pedeapsă: câteva zile de închisoare și o amendă, urmând să fie suspendat din postul de învățător.Capul familiei Herdelea va reuși să scape de condamnare cu ajutorul avocatului Victor Grofșoru, care îi face în plus favoarea de a-l angaja la biroul său, cu toate că Zaharia nu îl sprijinise pe acesta în cursa electorală pentru funcția de deputat în Armadia.

Pentru că preotul Belciug refuzase să recunoască dreptul la proprietatea casei familiei Herdelea, aceștia au fost nevoiți să se mute într-o altă locuință situată în Armadia.

În cuprinsul romanului sunt scoase în evidență puternicele sentimente patriotice și de apartenența la neamul românesc ale familiei Herdelea care se luptă pe căi lăturalnice pentru ieșirea de sub dominația autorităților austro-ungare. De altfel lupta pentru cauza națională a devenit un motiv de conciliere între preotul Belciug și familia Herdelea după îndelungi dispute și dușmănii. Faptul că învățătorul Herdelea a fost sancționat de către un inspector școlar maghiar din cauza faptului că nu i-a învățat pe elevii săi limba maghiară, l-a făcut pe preotul Belciug să revină la sentimente mai bune, luându-i apărarea fostului său inamic. Preotul Belciug, deși ar fi trebuit să fie un om tolerant și înțelegător cu enoriașii săi, el se încăpățânează să comită acte de răzbunare. Ion a fost cel dintâi fiu al satului, căzut în dizgrația preotului din cauza faptului că bărbatul s-a bătut cu George Bulbuc, un motiv pentru care a fost criticat cu duritate în cadrul cuvântării ținute la sfârșitul slujbei religioase de duminică. Înverșunarea preotului împotriva lui Ion nu se oprește decât atunci când țăranul sărman devine înstărit și îi face promisiunea preotului că va dona toată averea biserici după moartea sa.

Când Ion are un conflict cu Simion Lungu, care s-a datorat faptului că a încălcat piatra de hotar care despărțea cele două loturi de pământ, neînțelegere care duce la judecata, ulterior cele două părți aflate în litigiu se împacă, preotul Belciug intervine la judecător încercând să-l convingă pe acesta ca să îi acorde lui Ion sentința de închisoare pentru două săptămâni. După moartea tragică a lui Ion, preotul îl înmormântează pe acesta în curtea bisericii, socotindu-l un enoriaș demn de respect, fiindcă și-a dăruit bunurile materiale bisericii. Acest aspect scoate în evidență cât de mult conta în lumea satului din acele vremuri avuția materială în dobândirea notorietății și respectului, acest aspect dramatic a contribuit decisiv în modelarea unor caractere pe principiul exclusivist al materialismului.