***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Scriitori reprezentativi ai literaturii române: Eugen Ionescu


Eugen Ionescu este una dintre ilustrele personalitățile românești a căror faimă a trecut granițele țării. Născut la Slatina pe data de 26 noiembrie 1909, viitorul dramaturg, poet, eseist, critic literar și eseist își face studiile liceale la Liceul Sfântul Sava din București, după care se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București alegând profilul limba franceză.

Își face debutul poetic în revista lui Tudor Arghezi, numită Bilete de Papagal în anul 1928, urmând ca în anul următor să-i apară primul volum de poezii intitulat: Elegii pentru ființe mici. Eugen Ionescu a predat ca profesor de limbă franceză la Cernavodă, apoi și-a făcut transferul la București. În țară colaborează cu diverse publicații

gazetărești și culturale în care scrie fragmente de romane, eseuri, poezii, cronici literare. Cele mai importante reviste de cultură cu care a colaborat Eugen Ionescu au fost: Viața Românească, România Literară, Universul Literar, Vremea, Rampa. În 1938 este numit atașat cultural de către guvernul Antonescu pe lângă legația României, iar paralel obține o bursă și își susține teza de doctorat numită: Tema morții si a păcatului in poezia franceza”. De la stabilirea în Franța Eugen Ionescu devine cel mai cunoscut dramaturg modern și își face cunoscut talentul dramaturgic prin numeroase creații de valoare dintre care reamintim: Cântăreața Cheală care a avut reprezentație pe data de 11 mai 1950 în cadrul Theatre de la Huchette in regia lui Nicholas Bataille, după care urmează reprezentația cu piesele de teatru Urmează „Lectia” (1951), „Scaunele” (1952), „Victimele datoriei” (1953). Reamintim principalele piese de teatru și cele mai cunoscute care aparțin dramaturgului român ca fiind:

Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Setea si foamea, Regele moare. Editura Gallimard din Franța îi tipărește primul volum de teatru în anul 1953, urmat de alte încă șase. Paralel publică două volume de proză intitulate: (Fotografia colonelului, 1962; Solitarul, 1973), apoi alte creații de tip: volume memorialistice, eseuri, jurnale. Academia Franceză îi recunoaște pe deplin meritele și drept urmare îi oferă calitatea de membru în anul 1970. Marele dramaturg se stinge din viață la data de 28 martie 1994. Eugen Ionescu a avut o perioadă marcată la începutul carierei sale, în care a iscat controverse care au culminat cu un scandal, deoarece în conținutul volumului de versuri ,,Elegii pentru ființe mici” el i-a satirizat pe cei mai de seamă scriitori ai literaturii române, începând cu Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Ion Barbu, o satiră poetică care evidenția faptul că opera acestor personalități literare românești nu ar avea valoare literară.

Opera lui Eugen Ionescu
Dramaturgie
Cântăreața cheală (1950)
Lecția (1951)
Scaunele (1952)
Victimele datoriei (1953)
Amedeu sau scapi de el cu greu (1954)
Jacques sau supunerea (1955)
Noul locatar (1955)
Ucigaș fără simbrie (1957)
Rinocerii (1959)
Regele moare (1962)
Pietonul văzduhului (1963)
Setea și foamea (1966)
Delir în doi (1967)

Jocul de-a măcelul (1970)
Macbett (1972)
Ce formidabilă harababură (1973)
Omul cu valize (1975)
Călătorie în lumea morților (1980)
Eseuri. Proză literară
La Photo du Colonel (1962)
Note despre teatrul de avangardă (1962)
Note și contranote (1966)
Jurnal în fărâme (1967)
Prezent trecut, trecut prezent (1968)
Descoperiri (1969)
Solitarul (1973)
Situații și perspective (1980)
Căutarea intermitentă (1988)


Ediții în limba română
Elegii pentru ființe mici, versuri, București, Editura Cercul Analelor Române, 1931 (reeditări: București, Editura Jurnalul Literar, 1990)
Nu, București, Editura Vremea, 1934 (reeditări: București, Editura Humanitas, 1991; 2002)
Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo, Ideea românească n° 2-4, 1935
Antidoturi, traducere de Marina Dimov, București, Editura Humanitas, 1993
Căutarea intermitentă, traducere de Barbu Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1994
Însinguratul, roman, traducere de Rodica Chiriacescu, București, Editura Albatros, 1990
Între viață și vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1999
Jurnal în fărâme, traducere de Irina Bădescu, București, Editura Humanitas, 1992
Note și contranote, traducere și cuvânt introductiv de Ion Pop, București, Editura Humanitas, 1992
Prezent trecut, trecut prezent, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1993
Sub semnul întrebării, traducere de Natalia Cernăuțeanu, București, Editura Humanitas, 1994
Teatru, traducere, cuvânt înainte și note asupra ediției de Dan C. Mihăilescu, vol. I-V, București, Editura Univers, 1994-1998
Teatru, traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi, vol. I-XI, București, Editura Humanitas, 2003-2010
Eu. Ediție îngrijită de Mariana Vartic. Cu un prolog la Englezește fără profesor de Gelu Ionescu și un epilog de Ion Vartic, Cluj, Editura Echinox, 1990
Război cu toată lumea. Publicistică românească, vol. I-II, ediție îngrijită și bibliografie de Mariana Vartic și Aurel Sasu, București, Editura Humanitas, 1992
Traduceri
Eugen Ionescu a tradus în limba franceză și a prefațat volumul de nuvele al ardeleanului Pavel Dan, Urcan Bătrânul. Volumul tradus a apărut la editura Jean Vigneau din Marsilia (Marseille), în anul 1945, cu titlul Le Père Urcan.
Opere muzicale inspirate din dramaturgia sa
„Cântăreața cheală” de Dan Voiculescu (compozitor) (premieră absolută, 1994)
„Jacques sau supunerea” de Radu Bacalu (premieră absolută, 1994)
„Lecția” de Șerban Marcu (premieră absolută, 2004)


Autor:Andreea Arsene

(surse de referință: https://ro.scribd.com/doc/268827602/Eugen-Ionescu…https://www.artline.ro/Eugen-Ionescu-29693-1-n.html, https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Ionescu).

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate