Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Materialism vulgar

Priviţi în jurul vostru, priviţi dincolo de ziduri dacă vreţi să vedeţi, aşa cum este lumea în care trăim.

Ce auziţi în fiecare zi, care este cuvântul passe–partout în toate ipostazele vieţii? Banul! Acesta este cuvântul „magic” al vremurilor noastre, cel mai important într-o lume cu obsesii materiale şi consumerism în care totul se rezumă la: mult, scump şi prost!

Unde este învăţătura lui Platon în care armonia combinaţiei spirituale (om, intelect şi suflet) avea efect miraculos asupra materiei?

Au trecut mii de ani şi lumea şi-a pierdut atracţia faţă de interpretările şi polemica ideilor vii, preferând a îmbrăţişa dogma ca pe o formă facilă de înţelegere a existenţei şi n-a mai fost nevoie de gândire, doar de acceptare a destinului de vită care merge la abator!

De la dialectica filozofilor greci la materialismul lui Marx este distanţă mare şi, evident, căi de abordare şi înţelegere diferite, iar marxismul s-a dovedit a fi numai utopic!

De la „comunismul ştiinţific” unii au preluat doar antagonismul social şi câteva legi economice care să stimuleze burta, nu şi creierul!

Nu ştiu dacă intuiau unde se va ajunge, dar cu siguranţă au dat sens materialismului vulgar, în care conştiinţa este redusă la tăcere prin materie. Viaţa a devenit doar o luptă pentru supravieţuire, totul se rezumă la un serviciu mizer, cu un „salariu al groazei”, apoi taxe peste taxe, credite avantajoase (cu dezavantaje ce nu ţi se dezvăluie) şi tot felul de alte datorii. Şi, de parcă asta nu ar fi fost deja peste puteri, tuturor acestor „fericiri” anterior amintite, trebuie neapărat adăugate şi altele: instituţiile statului superbirocratice, învăţământ greoi, fără vreun folos practic, transport dezastruos, sănătate pe cale de dispariţie, prostituţie politică, nesiguranţa zilei de mâine, agricultură de import, turism slab şi scump, scumpiri zilnice, cu tendinţe spre plus infinit etc.

Practic, fără îndoială, nu mai ai timp de gândit, doar de funcţionat ca un robot (fără termen de garanţie şi service), ori ca un „lobotomizat” al vremurilor noastre.

Se pune întrebarea la care puţini vor să afle răspunsul: „Ne trăim viaţa sau murim în viaţă?”

Ne apropiem de ”momentul trecerii dincolo” în fiecare clipă când păşim pe potecile destinului, chiar din uterul mamei ne începem procesul vieţii şi-al morţii.

Ne bucurăm de viaţă şi în acelaşi timp ne apropiem de o moarte care nu trebuie să ne îngrozească, ea nefiind nimic altceva decât un proces al creaţiei şi o altă formă existenţială.

Unii o numesc metempsihoză, alţii samsara, unii sunt convinşi de existenţa Raiului sub două forme: la dreapta Tatălui, cu multă linişte şi fericire într-o variantă şi plin de fecioare în a doua variantă.

Nu ştim când va fi acel moment, dar avem nevoie de cunoaştere şi de eliberare sufletească.

Când îţi vei elibera conştiinţa şi vei înţelege rostul tău pe Pământ, atunci ai pornit pe drumul spiritual…

Este acea stare de vacuitate pe care o transmite învăţătura budistă, dar asta este o altă discuţie şi ţine de dorinţa fiecăruia de autocunoaştere.

În vechiul Egipt, de la faraon până la ultimul locuitor al văii şi deltei Nilului, se pregăteau toată viaţa pentru pasul final, totul avea un scop bine definit… să se înalţe la zei şi să trăiască alături de ei.

Cu cât înveţi mai mult şi te pregăteşti în cunoaştere, cu atât îţi este mai puţin frică de actul „dematerializării” şi-l vei interpreta corect, ca pe o nouă etapă de parcurs, un alt rol pe care trebuie să-l joci pe marea scenă a vieţii de aici şi de dincolo.

Ploua cu apă de mort, cenuşiul nevieţii mătura orice organism, viu sau în agonie, umbre înţepeneau în cotloane neştiute, viaţa refuza să se mai apropie, de un glob masiv, inert, atârnat de un cârlig nevăzut, deasupra unui ceaun în care fierb vipere cu limbi paralizate.

Părea o moarte după moarte, un sfârşit nou după ce, zilele trecute, un nor cenuşiu, neştiut, nedorit, rod al unui experiment,ori poate al trezirii bruşte a unui vulcan somnoros, se aşternuse lin peste o lume care ori nu ştia nimic, ori nu voia să afle ceva ce ar fi putut să-i ucidă viitorul…

Acum, fulgi mai mari, mai cenuşii pictau pe cerul translucid ca o fereastră pe care curg lacrimi de fecioară violată.

O umbră apărea încet-încet, de nicăieri, şi de peste tot acoperind Universul ca o Umbrelă Întunecată.

Vorbim de întâmplări care se repetă de mii de ani, pentru că lumea nu învaţă din greşelile trecutului, este ca un blestem al ignoranţei care de fiecare dată permite cu multă uşurinţă, să pătrundă prostia şi lăcomia în minţile, sufletele şi faptele lor.

Bineînţeles, sunt aceiaşi oameni mereu, chiar dacă ne referim la epoci diferite. Lăcomia atinge cote alarmante şi strică echilibrul şi aşa sensibil al planetei. Nu vom atinge niciodată nivelul de fericire absolută nici în acumularea capitalistă definită numai prin stimularea consumului şi închinare la zeul ban, dar nici prin acceptarea tăcerii şi a nonvalorii cu atâta uşurinţă de către orânduirea primitivă a comunismului, în care nivelarea gândirii se face cu utopii şi fantasme. Şi cu biciul, mai ales cu biciul!